Romania

Mobilier Exterior – Pensiune Calimanesti – Valcea

Mobital a realizat mobilierul de exterior pentru o pensiune din statiunea Calimanesti, judetul Valcea. Principala atractie a lucrarii o reprezinta balustrada exterioara, construita din lemn masiv de brad tratat cu lac special de exterior. Acest lac ajuta la pastrarea lemnului intr-o forma foarte buna, indiferent de conditiile atmosferice ale mediului inconjurator. Fie ca va sta in razele directe ale soarelui, sau va intra in contact cu ploaia sau cu ninsoarea, balustrada va fi in siguranta si va avea un aspect placut pentru un timp indelungat. Echipa Mobital a mai montat stalpii de sustinere si grinzile din lemn masiv care sustin terasele. Piesele de mobilier de exterior din lemn masiv au un aspect foarte placut si intretin o atmosfera naturala.    


Scara interioara din stejar – Cabana Obarsia Lotrului

 Echipa Mobital a realizat o scara interioara din lemn masiv de stejar la o cabana din statiunea montana Obarsia Lotrului din Judetul Valcea. Scara este de dimensiuni mari, aceasta imbracand in total toate cele patru etaje ale cabanei. Lemnul masiv de stejar este tratat cu lacuri nitrocelulozice si nu este baituit, acesta pastrandu-si nuanta originala. Aspectul natural al scarii Mobital intretine atmosfera calda si rustica a cabanei.  


Amenajare casa Stolniceni Valcea

Mobilierul Mobital realizat la o casa din Ramnicu Valcea este compus din garnitura de bucatarie, mobilierul de hol, inchiderea de sub scara interioara si balustrada acesteia. Bucataria are o structura din PAL melaminat, iar fronturile din MDF infoliat imita lemnul masiv si creeaza o atmosfera calda si naturala. In hol am realizat un set de mobilier format din cuier, pantofar, dulap de haine cu polite si umerase, pe usile carora am fixat oglinzi. Am fructificat si spatiul de sub scara interioara, instaland corpuri din PAL melaminat, care contin sertare, usi si polite.  


Bucatarie din lemn masiv de paltin.

Va prezentam o eleganta garnitura de bucatarie, din lemn masiv de paltin. Intregul mobilier conceput de designerii nostri, este realizat la fabrica Mobital din Ramnicu Valcea. Unicitatea fronturilor este data atat de modelul lor, dar si de culoarea baitului folosit - o nuanta mai inchisa de Nuc. Contrastul cu blatul deschis de culoarea Salcam creeaza o atmosfera placuta si primitoare.      


Mobilier de exterior pentru terase si balcoane.

Fabrica Mobital a contribuit la infrumusetarea acestei case din Ramnicu Valcea, cu elementele din lemn masiv pentru balcoane si terase. Materialul folosit este bradul, tratat cu lac pe baza de apa Sadolin, de exterior, foarte rezistent si in acelasi timp nepoluant - un detaliu foarte important pentru intreg mediul inconjurator. Nuanta inchisa a balustradei, obtinuta cu ajutorul baitului de culoare Palisandru, intra intr-un placut contrast cu tonurile mai deschise ale pietrei naturale.  


Evolutie in doi pasi: o garsoniera si un apartament, situate in acelasi bloc din zona Militari, Bucuresti.

Aproape toti am avut un prim apartament: un spatiu mic, numai al nostru, de unde sa ne pornim visurile; un loc care se muleaza perfect pe ideea tineretii, care crede si spera ca le poate face pe toate singura. Iar cum tineretea este de nestavilit, nu ne ramane altceva de facut decat sa o ajutam. Cum? In primul rand, creand, cu ajutorul mobilierului si al conceptului de "open-space", iluzia unui spatiu cu dimensiuni mult mai mari decat cel pe care ni-l imaginam atunci cand ne gandim la o garsoniera traditionala. In acelasi spirit, chicineta este conceputa sa deschida, sa mareasca spatiul disponibil, pastrand utilitatea unei bucatarii incapatoare si complete. astfel, garnitura de bucatarie incorporeaza atat plita electrica si hota, dar si centrala pe gaze, frigiderul si masina de spalat rufe. Panourile cu geamuri si lumini amplasate pe perete, intre corpurile inferioare si cele superioare, reprezinta o alternativa moderna mult mai des intalnitei faiante, iar pentru a completa luminozitatea si pentru a conferi o nota de eleganta incaperii, s-a folosit o nuanta deschisa de "Creme" pentru fronturi - realizate din PAL melaminat lucios. In plus, in holul de la intrare, echipa Mobital a montat un dulap de culoare "Alb Premium" cu usi culisante, pe suprafata carora au fost fixate oglinzi, imbinarea acestor elemente deschizand si mai mult spatiul. Si pentru a veni, din nou, in ajutorul si completarea naturii rebele si galagioase a tineretii, sistemul de culisare pe bare de aluminiu, solid si durabil, face ca usile sa se deschida foarte usor si silentios, iar amortizoarele ne impiedica sa trantim, din neatentie, usile dulapului. Dar, oricate artificii bine construite am folosi pentru a potrivi un spatiu mic cu niste vise mari, cateodata...pur si simplu este nevoie de mai mult spatiu! De aceea, va pezentam un apartament cu 3 camere, care sa ne cuprinda cat mai multe dorinte. In ceea ce priveste bucataria, aceasta este o varianta imbunatatita a celei prezentate anterior: aceleasi culori, aceleasi panouri de lumini, dar, datorita spatiului mai generos, mai multe corpuri pentru depozitare, cu usi si sertare; manerele de tip bara, pe toata lungimea fronturilor, confera un aspect modern si placut. Iar pentru ca evolutia este ceva inevitabil in vietile noastre, spre deosebire de garsoniera, aceasta varianta de bucatarie este dotata, in plus, si cu un cuptor. Tinand cont de agitatia si viteza zilelor noastre, am optat pentru un aspect simplu al mobilierului din camera de zi: un ansamblu de corpuri inferioare, cu trei sertare si polite, pe care pot fi asezate aparatele electronice - pentru cei mai conventionali sau, de ce nu?, colectii de obiecte inedite - pentru cei mai nastrusnici. Accesul catre dormitoare se face dintr-un hol, mobilat cu un ansamblu format dintr-un cuier, o oglinda, un corp cu doua usi, pentru incaltaminte si un corp cu un sertar, care are si rol de sustinere, care seamana cu un taburet, unde ne putem lasa toate grijile. Si pentru ca nu uitam niciodata ca un somn bun ne poate picta un zambet pe fata in fiecare zi, cele doua dormitoare sunt gandite in asa fel incat sa ofere posibilitatea de a alege, in fiecare seara, decorul potrivit. Astfel, unul dintre dormitoare a fost decorat in culori deschise si mobilat cu un pat modern, de care sunt lipite doua noptiere. In spatiul dintre pat si perete, este pozitionat un dulap inalt, cu doua usi cu deschidere normala si care poate fi reconfigurat in interior conform necesitatilot fiecaruia. La fel cum fiecare dintre noi are ceva personal, deosebit, ne straduim ca si fiecare camera pe care o gandim sa aiba o caracteristica aparte. De accea, pentru aceasta incapere, am folosit o juxtapunere de elemente (un corp suspendat, pozitionat deasupra unei polite) si un joc de imbinari (polita prinsa de o latura a dulapului) care sa confere ansamblului unicitatea cu care compania Mobital v-a obisnuit. In contrast cu primul dormitor, pentru al doilea dormitor s-au folost tonuri de Wenge, dar care nu numai ca nu inchid aspectul general, tinand cont ca aceasta incapere beneficiza de mai mult spatiu, ci confera intregului apartament un plus de eleganta. Aici gasim tot un pat cu doua noptiere atasate, dar de dimensiuni mai mari, o comoda cu trei sertare - pe care poate fi asezat, spre exemplu, un televizor - si un dulap cu usi culisante pe care sunt fixate oglinzi.


Mobital - Mobilier din lemn masiv la comanda - Ramnicu Valcea
1996 - 2018 © All Rights Reserved - Site intretinut de b0x.ro